Vizibilitatea componentelor scenei este în general determinata în cea mai mare parte de ˘ contrastul zonei din imagine; contrastul este o masur ˘ a propor¸ ˘ tionala cu diferen¸ ˘ ta dintre luminozitatea anumitor pixeli (nivelul lor de gri). P

Metoda imediată de codare a unei imagini cu niveluri de gri este de a o considera ca un şir de biţi şi de a aplica metodele de codare pentru imagini binare:

- fie pentru fiecare plan de bit al reprezentării binare a nivelurilor de gri ;

- fie pentru succesiunea de biţi a reprezentărilor nivelurilor de gri.

Asemenea abordări produc codări fără pierderi a imaginilor şi nu dau întotdeauna rezultate spectaculoase. O mult mai mare amploare a căpătat clasa de metode de compresie cu pierderi.

Prin analogie cu algoritmii folosiţi în compresia datelor în general, metodele uzual folosite pentru reducerea cantităţii de informaţie prezente în imaginile digitale se împart în două mari categorii:

- compresia fară pierderi (în care imaginea decodată este identică cu imaginea iniţială);

- compresia cu pierderi (în care se admit mici diferenţe faţă de original).

Tehnica de compresie fără pierderi permite refacerea (reconstrucţia) perfectă a imaginii originale, iar cea cu pierderi reface imaginea asemănător cu originalul, dar nu identic.

Cu ajutorul acestor metode se pot obţine rate de compresie mult mai mari şi, din această cauză, sunt folosite cu precădere pentru compresia imaginilor şi a secvenţelor video, în detrimentul tehnicilor fără pierderi.

  => cel mai dificil – definirea parametrilor optimi ai transformarii pt. extragerea   caracteristicilor dominante (discriminative)

  => harta de caracteristici de amplitudine nu este in mod necesar binara!; partile care nu   prezinta interes din scena trebuie reprezentate in mod unic (ex. negru, sau o culoare/niv.   gri neprezent  in regiunea de interes)